Ce tristă e căsuța părintească
Acolo-n colțișorul ei retras
Cînd e aproape să o părăsească
Și-acel ce încă-n ea a mai rămas

Ce minunat era în ea pe vremuri
Cu dulci și nesfîrșite bucurii
Cu săniuș și flori de ger în geamuri
Și jocurile noastre de copii

Ce plină de cîntări era odată
Și cîtă voiciune era-n ea
Cînd se-auzea prin curte, Mamă, Tată
Și focu-n vatră liniștit ardea

Ce pace ne umplea ființa-ntreagă
Cînd fumul alb ieșea domol din coș
Ce farmec avea prispa noastră dragă
Și dimineața cîntul de cocoș

Ce timpuri binecuvîntate
Ce repede, ce iute au trecut
Cu amintiri, ce nu pot fi uitate
Din vechea casă-n care am crescut

Acum e liniște parcă prea multă
Se-aude-ncet cîte un trist oftat
Și cîte-un greieraș care-și repetă
Același cîntec ca și altădat

O Doamne bun și plin de îndurare
Noi credem că acolo-n veșnicii
În glorii sus, în Casa Ta cea mare
Cu toți cei dragi nedespărțiți vom fi

Amin